2% pentru ATINS!

Sibiu- UnDa Verde pentru Biciclete!

Invitație la pedalat pe traseul ”Drumul Sașilor - Măgura Cisnădiei”

Sâmbăta, 24 octombrie, se anunță vreme numai bună de pedalat, așa că  vă invităm în Parcul Sub Arini, în fața stadionului Municipal, să pornim la ora 9.30 într-o tură pe biciclete pe traseul cicloturistic ”Drumul Sașilor - Măgura Cisnădiei”. Avem și câteva surpize pe traseu printre care vizita la Biserica Evanghelică din Cisnădioara unde vom putea vedea cea mai veche orgă cu tuburi funcțională din Transilvania (construită în 1723). Cea mai veche orgă, nefuncțională însă, se află în Biserica Evanghelică din Sibiu. Instrumentul a fost restaurat și modernizat, aprovizionarea cu aer făcându-se astăzi printr-un sistem electric de ventilație.


Traseul pe care vom merge sâmbătă a fost marcat inițial de Salvamont Cisnădie, dar din păcate mare parte din marcaje au dispărut. Acest lucru ne-a determinat să remarcăm traseul anul acesta păstrând semnul consacrat al traseului, C-ul de culoare roșie, dar am folosit vopseaua aplicată pe copaci, în locul marcajelor din fibră de sticlă, mai greu de distrus de ”iubitorii de munte”. Mai există o diferență între traseul inițial și cel de acum și anume că traseul marcat de Tură în Natură pleacă și se întoarce în Sibiu pe când cel inițial avea ca punct de plecare și retur orașul Cisnădie. Traseul a fost bine promovat cu ocazia turei scurte a concursului de mountainbike Geiger MTB Challenge organizat în fiecare an în această zonă.

Traseul este în mare parte în zona montană ceea ce face ca gradul lui de dificultate să fie Mediu - Dificil astfel că este recomandat celor cu ceva experiență într-ale pedalatului pe munte. De asemenea, trebuie știut că el poate fi parcurs doar cu bicicleta tip mountainbike.

Caracteristicile traseului: 
Lungime: 45 km
Marcaj: C roşu 
Punct de plecare/sosire: Stadionul Municipal
Diferenţă de nivel: 1170 m
Starea traseului: aproximativ 90 % off road 
Cea mai mare altitudine: 1304m în Vârful Măgura Cisnadiei
Se poate realiza doar cu bicicletă de tip MTB
Grad de dificultate : mediu si dificil în zona Muntelui Măgura Cisnădiei 
Traseul in bikemap: http://www.bikemap.net/en/route/3310344-traseul-cicloturistic-drumul-sasilor-magura-cisnadiei/
Traseul in Strava : https://www.strava.com/activities/362342707

Va asteptam la o noua Tura in Natura!

Finantatori

Parteneri

Proiect finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania.

Continutul acestui website nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga raspundere asupra corectitudinii si coerentei informatiilor prezentate revine initiatorilor website-ului.

Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org.

Pentru informatii despre Fondul ONG in Romania accesati www.fondong.fdsc.ro.