Traseul nr. 2 Biserica Evanghelică Guşteriţa – Fosta Fermă Guşteriţa – Stâna de oi – Fâneţele de deasupra localităţii Hamba – Partea nordică a livezilor de deasupra localităţilor Hamba şi Şura Mare – Cartierul Viile Sibiului – Biserica Evang. Guşteriţa

Traseul porneste din faţa Bisericii Evanghelice Guşteriţa. Direcţia de mers este spre nord, pe strada care o ia la stânga. Urmăm acelaşi itinerar ca cel de întoarcere al Traseului nr. 1, parcurgâng cei aproape 500 de metri până la răscrucea de drumuri unde o luăm la dreapta pe drumul ce ne conduce spre ieşirea din oraş. Vom merge circa un kilometru până la o nouă răscruce de drumuri, unde pe cel din dreapta se merge spre Adăpostul de Câini. Noi mergem înainte trecând de cei doi stâlpi de beton care marcau în trecut intrarea în Ferma Guşteriţa.
Vom merge înainte pe drumul de ţară care ne conduce spre fosta Fermă din Guşteriţa. Urmăm drumul principal care urcă uşor. Peisajul devine din ce în ce mai sălbatic, cu pajişti în partea de jos a dealului şi păduri pe culmile lui. După aproximativ 2 kilometri, ajungem la fosta Fermădin Guşteriţa, aflată acum în ruină, folosită parţial de un crescător de animale pentru a-şi adăposti vitele. Mergem drept înainte de-a lungul văii, lăsând în dreapta drumul ce coboară către fermă. Traseul devine tot mai pitoresc, cu arbuştii ce urcă pe coama dealului din stânga şi arinii ce urmăresc firul pârâului din dreapta. Din păşunea în care ajungem, traseul o ia în stânga către un staul de oi, lăsând în dreapta drumul care merge către cantonul forestier Guşteriţa. Trecem de staul şi urmăm drumul în susul pajiştei către adăpătoarea oilor. Ne apropiem de intrarea în pădure.
Dacă facem un scurt popas aici şi ne întoarcem privirile către sud vom admira peisajul impunător al depresiunii Sibiului înconjurată de Munţii Lotru şi Cindrel. Intrăm în pădure şi urmăm drumul forestier 200 de metri până în fâneaţa de deasupra localităţii Hamba. Peisajul este impresionant, cu dealuri împădurite în spate, satul Hamba în vale şi terenurile agricole ce înconjoară satul pe dealuri. După 50 de metri ajungem la o intersecţie de drumuri de ţară. O luăm pe cel din stânga care ne conduce prin faţa unei frumoase căbănuţe către livezile ce se întind pe deal până departe. Pedalăm mai departe pe drumul ce merge de-a lungul gardului livezilor. După doi kilometri de urcuşuri şi coborâşuri pe acest drum ajungem deasupra localităţii Şura Mare. Continuăm traseul pe drumul de coastă care merge pe panta de deasupra localităţii. După ce trecem de un mic cartier de case, drumul ne conduce la o poartă rudimentară ce îngrădeşte un teren unde pasc vite. Deschidem cu grijă poarta de sârmă şi după ce trecem, o închidem la loc pentru a nu lăsa vitele să iasă. Mergem pe drumul vălurit, din cauza alunecărilor de teren, şi ajungem la o a doua poartă unde vom proceda la fel.
De aici, drumul merge prin fâneţele localnicilor până în dreptul unui stâlp unde întâlnim marcajul traseului. Coborâm pe o pantă foarte înclinată spre cartierul Viile Sibiului până în drumul care duce în stânga către acest cartier (evităm să o luăm în dreapta spre drumul de intrare în Sibiu dinspre Şura Mare). Ieşim din cartier, luând-o la dreapta spre ruinele unor foste ferme. Mergem pe drumul din dreptul fermelor până când, în partea stângă, apare un drum de ţară care merge către sud, în direcţia unui deal golaş la baza căruia se întind terenuri agricole. Mergem pe acest drum de ţară, paralel cu centura ocolitoare a Sibiului, preţ de aproximativ trei kilometri. Drumul de ţară intră în cartierul Guşteriţa în dreptul unor blocuri nou construite şi ajunge la intersecţia mare de drumuri, de unde mergem înainte pentru a ajunge din nou la punctul nostru de plecare, Biserica Evanghelică Guşteriţa.
-
Punct de plecare:
-
Punct de sosire:
-
Lungime:
15 km
-
Timp estimat:
-
Diferenţă de nivel:
-
Altitudini:
-
Grad de dificultate:
Mediu
-
Sezonalitate:
-
Marcaj: