Burduf Challenge - Râu Sadului 2020
Când: 11 iulie 2020
Unde: Râu Sadului
Cât: 13km+750m
Taxa: 60 RON inclusiv pachet de picnic
Tură în Natură vă invită să descoperiți un nou traseu din Mărginimea Sibiului.
.jpeg)
Bine ascuns de munții Lotru și munții Cindrel, Râul Sadului este un loc de vis ce merită toată atenția iubitorilor de natură, drumeții și alergare montană. Prin transhumanță oierii și localnicii au modelat potecile ce șerpuiesc deasupra satului până în fânețele și pajiștile ce oferă o panoramă demnă de un film documentar.
Traseul propus de noi are 13km si aproape 800 de metri diferență pozitivă de nivel. Se poate parcurge în alergare de cei mai antrenați dar și la pas de cei care vor o plimbare sportivă.
Traseul pleacă din dreptul primăriei Râu Sadului și parcurge drumul asfaltat 3km în aval, direcția Sadu. Vom coti stânga urmând o potecă de picior abrubtă umbrită de pădurea de carpen și conifere ce va urca până la o stână în apropiere de vârful Derjani. Ajunși aici vom urma banda roșie a crestei principale ce leagă Vârful Măgura de Vârful Cindrel pentru 5km fiind răsplătiți cu unele din cele mai frumoase peisaje ale acestor locuri. Traseul de interesectează aproximativ 500m cu traseul de la tura lungă a concursului Urme pe Play ce se desfășoară în primăvară cu plecare din Rășinari.
Vom întâlni 4 stâne pe acest traseu ce reprezintă granița de hotar dintre cele două localități ale mărginimii. Câinii vor fi informați să ne permită trecerea, dacă latră să știți că este vorba de încurajări.
Vom coborî cotind la dreapta pe "drumul laptelui" o potecă superbă ce a primit numele de-a lungul anilor fiind folosită ( și încă este) pentru a coborî laptele oilor din creastă în vatra satului. Vom străbate fânețe cu stâne deosebite și păduri foioase pe poteci înguste cum doar natura și pasul hotărât le poate modela, până înapoi în inimia satului de unde am pornit în această frumoasă tură în natură.
Înscriere
Daca nu vizualizati corect acest formular apasati aici Traseu
.jpg)
(2).png)
Cum ajung
Sibiu – Rau Sadului: 32km
Pachet Musai Experience
Asociația My Transylvania propune celor care își doresc să petreacă un sfărșit de săptămână în Rău Sadului diverse activități alternative. Astfel în paralel cu concursul, vor exista multe activități pentru copii (ex. excursie cu cules de ciuperci și plante, activități de cunoaștere în natură) iar dupa-amiaza vor fi organizate diverse ateliere despre meșteșugurile și gastronomia locală. Seara este organizată o cină comună cu specialități locale. Detalii și informații suplimentare despre pachet găsiți AICI.
REGULAMENT CONCURS
Acest regulament se aplică participanţilor la concursul pentru copii și adulți, “Burduf Challenge”.
Organizatorul evenimentului este Asociaţia Tură în Natură Sibiu, denumit în continuare „organizator”. Evenimentul va avea loc Sâmbătă, 11 iulie 2020 în localitatea Râul Sadului, jud. Sibiu, locul de desfășurare al evenimentului fiind spațiul din curtea căminului cultural.
1 Caracteristici ale competiției
“Burduf Challenge” este o competiție de alergare cu caracter submontan.
Traseul se desfășoară pe poteci marcate în Râu Sadului și pe dealurile de la poalele munților Cindrel. Suprafata de alergare a traseului de cros este formate din: 3km asfalt, restul suprafietei fiind poteci naturale si pășuni, adică iarbă și pământ. Vârsta minimă pentru înscrierea în concurs este de 18 ani. Tinerii sub 18 ani pot participa doar cu acordul scris al părinților. Toți participanții sunt obligați să completeze formularul de înscriere online și declarația pe proprie răspundere , care atestă luarea la cunoștință a condițiilor și regulilor competiției.
2 Obligațiile participanților
Participarea la “Burduf Challenge” se face pe proprie răspundere, în deplină cunoștință a aptitudinii de a participa la eveniment, a stării de sănătate fizică şi mentală. Fiecare participant este responsabil pentru propria securitate şi siguranță. Organizatorul, partenerii, sponsorii, voluntarii şi personalul care participă la realizarea evenimentului nu sunt responsabili pentru orice fel de rănire sau pagube de orice natură care pot surveni în timpul sau ca urmare a desfășurării evenimentului. Fiecare participant trebuie să semneze la preluarea numărului de concurs o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă riscurile ce pot rezulta din participarea la “Burduf Challenge” . Participanții au obligația de a asculta și de a respecta indicațiile/instrucțiunile organizatorului și ale personalului de concurs. Pachetul de înscriere nu poate fi expediat prin poștă în avans. Organizatorul poate interzice luarea startului sau continuarea cursei pentru orice participant, dacă acesta se prezintă în stare de ebrietate, este sub efectul substanțelor dopante sau este în stare de slăbiciune evidentă, boală, epuizare fizică sau psihică.
Parcurgerea traseului necesită experiență și unele cunoștințe, cum ar fi:
• fiecare participant să aibă cel puțin o experiență generală despre concursurile de alergare, fiind pregătit din punct de vedere al condiției fizice.
• fiecare participant să aibă cunoștințe tehnice despre abordarea unui traseu neamenajat prin pădure;
• fiecare participant să fie capabil să urce şi să coboare în siguranța o pantă înclinată în condiții dificile;
• fiecare participant ar trebui să dea dovadă de fair-play și să acționeze în consecință atunci când situația o cere;
• fiecare participant ar trebui să știe și să aibă o atitudine care să țină cont de faptul că oricât de multe măsuri de siguranță ar lua organizatorii, nu sunt și nu vor putea fi acoperite toate riscurile rezultate din natura competițiilor, mediul și condițiile în care se desfășoară acestea;
• fiecare participant trebuie să știe că niciun premiu nu este mai presus de sănătatea și viața lui și/sau a altor participanți și să acționeze în consecință pentru a se proteja atunci când simte sau observă un pericol.
3 Înscrierea concurenților
Înscrierile se vor face doar online completând formularul de înscriere și se deschid la data de 22.06.2020 şi se încheie în data de 10.07.2020 (ora 24:00) în limita a 100 de participanți.
4 Taxa de participare
Cursa |
Distanta |
Taxa |
Cros |
13km |
60 RON |
Taxa de participare se poate achita:
Plata cu cardul direct la înscrierea online.
În caz de neprezentare la start, abandon sau retragere din orice motiv, taxa de participare nu se returnează şi nu este valabilă la un concurs ulterior. În cazul anulării competiţiei în caz de forţă majoră sau din motive care nu depind de organizator, taxa de participare nu se returnează. Organizatorul nu va suporta în niciun fel eventualele costuri adiacente ale participanților (transport, cazare, masă, etc.).
5 Categorii de participare
Cursa KM Varsta * Sex
Cros 13 Open Masculin
Open Feminin
Se vor premia primele trei locuri de la fiecare categorie.
6 Premii
Se premiează cu premii în bani primele 3 locuri la open pentru:
- Traseul cros masculin
- Traseul cros feminin
Premiile sunt:
- Locul I: 500 RON
- Locul II: 300 RON
- Locul III: 100 RON
7 Proceduri de concurs
7.1. Şedinţa tehnică
O şedinţă tehnică va fi ţinută pentru toţi participanţii, în ziua concursului. În cursul şedinţei tehnice participanţii vor fi informaţi asupra traseului, porţiunilor periculoase, eventualelor modificări, precum şi a regulilor de comportament pe care participanţii sunt obligaţi să le respecte. Şedinţa tehnică va fi ţinută la linia de start, recomandând prezența tuturor participanților.
7.2. Cronometrarea
Cronometrarea se face la secundă, cu ajutorul unui sistem electronic. Fiecare participant va purta un număr, acesta nefiind transmisibil. Este responsabilitatea participanţilor de a purta corect numărul de concurs (pe partea din față).
7.3 Timp limită
Timpul limită pentru parcurgerea traseului de CROS este de 5:00 ore, de la start, respectiv ora 15:00.
7.4 Timp limită intermediar
Nu există timp limită pentru concurenți. Din considerente ce țin de siguranța voluntarilor vom retrage de pe traseu pe aceștia după 4 ore de la start. În concluzie cei care vor merge încet sunt acceptați în clasament dar nu vor beneficia de asistența voluntarilor pe traseu.
7.5 Numărul de concurs
Preluarea numărului de concurs şi a pachetului de înscriere se face pe baza declaratiei pe propria raspundere si a actului de identitate sau copia acestuia, în locațiile și orele stabilite de organizator, conform informațiilor publicate pe site. Numărul de concurs trebuie montat astfel incat să fie vizibil din faţă pe tot timpul concursului. Este recomandată atașarea numărului pe picior. Numărul nu trebuie să fie tăiat sau modificat sub nicio formă în timpul concursului.
7.6 Ridicarea pachetului de start
Numărul de concurs se ridică în ziua evenimentului din zona de start până la ora 09:30. Pentru persoanele sub 18 ani este nevoie suplimentar, de acordul semnat al părintelui sau al tutorelui legal.
7.7 Oprirea din concurs
Organizatorul/închizătorul de traseu, îşi rezervă dreptul de a opri un participant în următoarele cazuri:
s-a accidentat după start, iar starea sa nu-i mai permite continuarea cursei;
în cazuri excepționale.
Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv trebuie sa îi informeze pe organizatori imediat, la start, la punctele de control, la sosire sau sunând la numerele de urgenta. Neanunțarea retragerii din concurs poate cauza o operațiune de căutare și salvare (echipe de salvare, salvamont etc.) pe cheltuiala participantului implicat. Retragerea va fi confirmată prin semnătură pe foaia de arbitraj. Orice participant care se retrage va fi ajutat cu privire la cea mai bună variantă de revenire la Start/Sosire, dar este responsabil pentru transportul propriu, ruta pe care o va folosi și acțiunile ulterioare momentului și locului retragerii.
7.8 Puncte de control
Pe traseu sunt amplasate puncte de control obligatorii. Participanții care nu trec printr-un punct de control, indiferent de motiv, vor fi descalificați.
7.9 Echipament recomandat
Echipamentul nu este obligatoriu, dar vă recomandăm să profitați de experiența noastră și să încercați să respectați pe cât posibil recomandările noastre.
Avînd în vedere faptul că “Burduf Challenge” este un concurs ce se desfășoară în zona subalpină la mijlocul lunii iulie, suntem nevoiti să respectăm capricile vremii specifice zonei și să luăm în conisderare două variante de echipament. Le vom numi varianta de Soare respectiv varianta de Ploaie. Organizatorul va anunța cu 3 zile înaintea evenimentului care variantă intră în vigoare.
Varianta de soare:
• Încălțăminte sport cu talpă profilată
• Bidon apă – obligatoriu pentru că nu vor fi pahare de plastic sau unică folosință la punctele de alimentare sau la start/finis aproximativ 1L
• Buff / Șapcă pentru protecția capului împotriva soarelui
• Cremă de soare
• Foiță de vânt pentru eventualele diferențe de temperatură de la 1200m
• Fluier
• Telefon cu bateria încărcată
Varianta de ploaie:
• Foiță goretex
• Căciula/Bentița/Șapcă
• Bluză cu mânecă lungă (sau combinație tricou + mânecuțe)
• Pantalon lung/pantalon trei sferturi + șosete lungi (tot piciorul acoperit)
• Bețe
• Buff/batic
• Fluier
• Telefon cu bateria încărcată
7.10 Startul
Se va da din curtea căminului cultural la ora 10:00
7.11 Traseul
Evenimentul este o competiție outdoor. Traseul este neamenajat și neprotejat, în cea mai mare parte desfășurându-se prin pădure, folosește drumuri publice, poteci marcate și nemarcate, etc. Anumite porțiuni din traseu pot fi considerate dificile. Organizatorul poate modifica traseul din diferite motive, care includ: condiţiile meteo, siguranţa, restricţii de circulaţie, etc. Modificările vor fi anunțate la ședințele tehnice sau prin email înainte de începerea cursei.
7.12 Penalizări
• ratarea unui punct de control – descalificare
• scurtarea traseului – descalificare
• nerespectarea regulilor competiției – descalificare
• comportament nesportiv față de alți participanți, oficiali, , voluntari, arbitri, public, alte persoane – descalificare
• modificarea sau schimbarea numerelor de concurs – descalificare
• Lăsarea de resturi, ambalaje, echipament, pe traseu și/sau distrugerea deliberată a mediului înconjurător și a marcajelor de pe traseu vor atrage după sine descalificarea și interdicția de a mai participa la orice eveniment organizat de asociația “Tură în natură” în viitor.
8 Modificarea traseului, alte decizii privind desfăşurarea concursului
• Organizatorul poate modifica oricând traseul sau poate anula/opri competiția dacă aceasta nu se poate desfășura în condiții de siguranță.
• Suporterii pot susține orice competitor cu condiția să respecte regulile de conduită, indicațiile autorităților și/sau ale oficialilor și să nu împiedice desfășurarea competiției.
• Pe parcursul traseului de concurs nu este permis niciun ajutor venit din exterior (suporter, spectator etc.), excepție făcând cazurile deosebite și ajutorul acordat în punctele de realimentare amenajate, unde competitorii pe lângă băuturile, fructele și alimentele energizante oferite de organizatori pot primii și alte alimente sau lichide.
• Toate decizile vor fi luate de comitetul de concurs sau de directorul de concurs.
• În caz de forță majoră, organizatorii pot lua decizia unor modificări de traseu sau program. La limită se poate decide inclusiv amânarea sau anularea cursei, în situații excepționale.
• Organizatorul îşi rezervă dreptul de a aduce modificări asupra informațiilor afișate pe pagina de internet, a regulamentului sau a programului etc. Aceste modificări vor fi aduse la cunoștință participanților.
9 De reținut
Asociația Tură în Natură organizează evenimentul sportiv de alergare submontana ”Burduf Challenge”. Organizatorul Asociația Tura în Natura este o asociație non-profit, fără scop comercial / lucrativ și fără angajați. Concursul Burduf Challenge nu este un produs sau serviciu oferit contra cost, ci este o manifestare sportivă pentru amatori a cărei organizare și desfășurare este posibilă datorită, exclusiv contribuțiilor de participare ale concurenților, contribuțiilor sponsorilor / partenerilor, precum și datorită pasiunii noastre pentru mișcarea în natură, a muncii în afara joburilor permanente și a dedicației voluntarilor noștri.