Conferinţa de lansare a proiectului „Sibiu – UnDa Verde pentru Biciclete!”
La eveniment au participat peste 40 de persoane, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice locale, ai instituţiilor de învăţământ sibiene, ai unor firme locale, ONG-uri sibiene şi presă locală.
Evenimentul a fost deschis de Mihai Proca, managerul proiectului, care a trecut în revistă principalele activităţi şi rezultate aşteptate ale proiectului. A urmat o scurtă prezentare a partenerilor şi a aşteptărilor lor de la proiectul “Sibiu-UnDa Verde pentru Biciclete!”. Domnul comisar şef de poliţiei Pahonţu Alin, şeful Serviciului Rutier, a prezentat o statistică a numărului de accidente din ultimii 4 ani din judeţul Sibiu în care au fost implicaţi biciclişti. Propunerea dumnealui a fost de a se identifica măsuri preventive concrete care să conducă la scăderea atât a numărului cât şi a consecinţelor accidentelor de circulaţie în care sunt implicaţi biciclişti. Domnul Stelian Naicu, şef serviciu în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sibiu, a vorbit celor prezenţi despre calitatea aerului în oraşul Sibiu şi legătura directă dintre utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare şi lupta împotriva schimbărilor climatice. Domnul Costin Ţancu, membru Rotary Club Sibiu, a prezentat pe scurt activitatea ONG-ului pe care îl reprezintă şi preocuparea constantă a membrilor săi pentru promovarea activă a deplasării cu bicicleta ca mijloc de îmbunătăţire a calităţii vieţii comunităţii locale.
După pauza de cafea, colegul nostru Daniel Costea, a ţinut o prezentare despre potenţialul cicloturistic al judeţului Sibiu. Cu această ocazie el a vorbit celor prezenţi despre cele 5 trasee noi de cicloturism pe care Asociaţia Tură în Natură le va marca în cadrul proiectului “Sibiu-UnDa Verde pentru Biciclete!”. La final cei prezenţi au avut ocazia să pună întrebări legate de proiect sau să ridice probleme întâmpinate de biciclişti sibieni pe drumurile publice. Acest lucru a condus la un dialog civilizat între cei prezenţi, ocazie cu care s-au lansat şi unele posibile soluţii la problemele identificate:
- stabilirea distanţei de depăşire a bicicliştilor cu minim un metru pentru a crea o mai bună siguranţă în trafic
- amenajarea corespunzătoare a viitoarelor piste de bicicletă, eventual pe trotuar în zonele pietonale cu trafic redus
- organizarea unei ture de biciclete în oraş la care să participe alături de biciclişti şi reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere pentru a identifica problemele întâlnite pe pistele de biciclete
- semnalizări speciale în zonele utilizate frecvent de biciclişti pentru a evita posibile accidente
- întâlniri săptămânale ale reprezentanţilor bicicliştilor cu conducătorii auto în cadrul sesiunilor de verificare a cunoştiinţelor teoretice ale conducătorilor auto pentru restituirea permiselor, organizate de Serviciului Rutier al IPJ Sibiu.
- stabilirea unui dialog între biciclişti şi ciobani cu privire la o mai bună monitorizare a câinilor de la stână în zonele frecventate de biciclişti.
La final participanţi au apreciat iniţiativa lansării unui proiect dedicat bicicliştilor sibieni arătându-şi disponibilitatea de colaborare pentru buna sa desfăşurare.