Povestea unei ture epice Drumul Sării - Țara Secașelor

Text de Bogdan Tătăranu

Cum poate fi o tură pe biciclete “de poveste” și încă cum poate ajunge aceasta epică? Stați să vă spun.

Ultimul mesaj lansat de Tură în Natură în mediul virtual pentru următoarea lor tură de biciclete suna așa:”Nu uitați de tura de inaugurare a traseului Drumul Sării - Țara Secașelor de sâmbătă 10 octombrie, cu plecare la ora 9.30 din Piața Mică. Sloganul acestei ture va fi: ”fie vremea cât de rea, tot la gulașul lui Dani mi-e mintea”.

Vă asteptăm!”

Și bicicliștii nu au uitat. Așa că au venit și încă mulți. Peste 60 de împătimiți ai mersului pe biciletă și de natură au răspuns prezent la chemare. O să spuneți poate că gulașul a avut dacă nu un rol catalizator cel puțin unul puternic motivant. Ei bine nu chiar. Pentru că tura asta a condus biciliștii prin locuri de o frumusețe rară, cu o natură atât de generoasă, cu mere sălbatice mâncate cu poftă pe traseu precum și maceșe cât prunele jumulite din arbuștii care au ieșit în calea noastră. Toate astea ne-au convins că totul a meritat, că răsplata a fost însăși tura dar și natura. Ca să nu mai spunem că gulașul (absolut senzațional, făcut cu măiestrie de Dani Costea) a sosit abea către sfârșitul turei, adică după ce cicliștii își dovediseră cu prisosință determinarea pe o distanță de peste 60 de kilometri.

Ca orice poveste și aceasta își are personajele sale de basm. Nici unul mai prejos ori mai răsărit ca celălalt, ci toate laolaltă depănând înmănunchiate firul epic al poveștii. Iată-le așadar.

Traseul

Desfășurat în sistem circuit cu plecare din Piața Mică, acesta are 68 de kilometri și parcurge vechiul drum medieval al sării cu o suprafață de ciclat foarte accesibilă în care drumul asfaltat ocupă 38 km iar off-road-ul vine cu diferența de 30 de kilometri doar ca să umple de satisfacție participanții și să dea note de aventură prin natură.

Sibiu - Rusciori (via Drumul hoților pentru băștinași) unde se face prima oprire, nu doar cu scopul refacerii energiei consumate veți vedea, apoi un tur susținut de lanț pe ruta Mag - Amnaș unde se și atinge punctul cel mai înalt al traseului (620 m). Continuarea se face către Apoldu de Jos pe drum de țară iar de aici o luăm pe șoseaua care duce ață până la Ludoș iar de aici la Topârcea. Ieșirea din Ludoș către Topârcea se face pe cea mai grea porțiune din traseu având un segment de 4 km de drum asfaltat dar care urcă într-un mod în care și cele mai înverșunate pasiuni într-ale biciclitului sunt puternic încercate laolalta cu mecanismele bicicletelor, fiind un loc de examen pentru foi, pinioane, schimbătoare și lanțuri. Nota bene! Pe acest segment s-a dat startul unui mic concurs, o întrecere clasică “cine-ajunge primul sus” iar cicliștii pur-sânge, cunoscând și aplicând programul STRAVA au înregistrat satisfacții lăuntrice numai de ei știute. Vom ajunge și noi, ceilalți participanți la tură, în Topârcea dar mai ușurel nu așa pe grabă. De aici a mai fost doar o aruncătură de băț până în locul de unde se extrăgea sarea în trecut, Ocna Sibiului, care ne va fi și popas culinar dar și sufletesc acasă la Dani Costea.

Natura

Pe tot parcursul traseului, natura ne-a fost alături, aproape nu doar de cărările străbătute ci și de suflete, pentru că, așa cum știm Tură în Natură înseamnă întâlnirea Turei cu Natura (nu ostenesc să spun asta pentru că așa e și e frumos ca e așa!). Octombrie, sau Brumărel pe vremea când se căra sarea pe acest traseu, a dezlănţuit o furtună de culori autumnale: aur, smarald, rugină, rubine întunecate prin stejărișul care ni s-a sprijinit de umăr între Rusciori și Mag, spicat în vârf de mușcătura nopților reci și umede dar încă semeț, la fel de frumos cum, ochii și sufletele ne-au fost înălțate de împrejurimile Topârcei cu aer bucolic și atât de autentic încât glasuri spontane au rostit “am să-mi iau o casă aici! Neaparat!”

A! Și merele! Merele zemoase, merele lui Octombrie scuturate din copacii care adumbreau traseul pe ici și colo! Merele care ne inundau mușcăturile hulpave cu parfumul lor specific, ușor acidulate, urmat imediat de boabele de strugure cu vinețiul lor brumat și savoarea acumulată întregul an. Fantastic! O da!

Dar, să nu credeți că această călătorie a însemnat doar natura asta. Nuuu. A însemnat și împletirea vieții omului cu natura în aceste meleaguri realmente de poveste. O oprire extrem de interesantă din punct de vedere cultural - istoric am făcut la Biserica Evanghelică din Rusciori, datând din secolul XIII, unde am aflat și am văzut lucruri fascinante, de la obiceiuri și tradiții până la arhitectură veche, vorbind în șoaptă despre oameni, despre sufletele lor și despre sufletul acestor locuri. Amnașul ne-a primit și el cu povești frumoase, am poposit în fața unei clădiri cu un trecut tumultuos și despre care poate nici cei născuți acolo poate nu știu atâtea câte am aflat noi. Biserică fiind, unii s-au rugat și au mulțumit Ziditorului pentru tot ce ne-a dăruit. Frumos.

Nici relatările istorice făcute de Mihai, ca întotdeauna o enciclopedie vie, despre feudele date domnilor munteni în această zonă mirifică nu ne-au lăsat sufletele și mințile să lâncezească. Așă că, plini de aceste frumuseți și file de istorie citite în echipament de ciclism viu-colorat și nu de școlari la vremea la care ne înghesuiam în bănci, am plecat mai departe și parcă, cumva, în nări simțeam mirosul sării, a bulgărilor de sare urcați în carele ale căror roți scârțaiau sub povara greutății proverbiale a acesteia.

Ale noastre nu au scârțâit, și ne-au purtat pe culmi de deal și văi atât de frumoase încât cred că pe mulți i-a încercat sentimentul de copleșire în fața Mamei Natura.

Oamenii, noi...

Ei bine, iată-ne și pe noi, neobosiții, veșnic-entuziaștii cicloturiști aciuați pe lângă vatra Asociației Tură în Natură, plecând - cum altfel decât asaltați de nerăbdări și emoții - în dimineața zilei de 10 octombrie să descoperim “Drumul Sării”, medieval dar atât de actual prin însăși faptul că ne-am încumetat în anul 2015 să-i cinstim amintirea în spirit cicloturist.

Nu nesocotiți nici un moment efectul produs de numărul bicicliștilor reuniti! Mesajul este atât de puternic încât simpla apartenență la grup te umple de mândrie dar și de responsabilitate, indiferent dacă lângă tine vei găsi un biciclist cu care ai bătut coclauri și ai gustat la propriu noroiul din păduri ori v-ați răcorit chipurile în șuvoaie de ploaie ori din contra dacă ”întinzi lanțul” lângă cineva cu care te vezi prima dată, cu care faci cunostință cu mâna-nmănușată și zâmbet sincer. Sentimentul este plin, binefăcător, încurajator.

“Cei mulți“ adunați pentru tură - și ghilimelele nu sunt eufemistice ci vor doar să definească unitaritatea spiritului care, vorba lui Mihai, ne arată că suntem prezenți și contăm în cotidianul orașului Sibiu, - au fost entuziaști de la un capăt la altul al turei. Fetele, al căror număr crescând ne determină nu doar sa fim mândrii că ni se alătură și să ne scoatem pălăriile (căștile în cazul de față) în fața lor, sa le mulțumim și să le aplaudăm cu sinceritate. (Fără urmă de invidie ci doar pură admirație trebuie notat ca pe tronsonul “STRAVA” adica cei 4 km de purgatoriu între Ludoș și Topârcea participantele la tură au urcat “bărbătește” fără să se audă nici un oftat sau scâncet și culmea, fără să se vadă vreun strop de epuizare, iar descălecatul din șa a fost necunoscut acestora. Bravo!).

Poate că pe traseu dialogurile sunt sărace între participanți, rezumându-se fie la aspecte tehnice fie la cele organizatorice sau tactice, dar cu siguranță experientele trăite radiază pe chipurile tuturor, nevoalate și de suflet încălzitoare.

Toți, absolut toți au avut pe chipuri lumina aceea a satisfacției, a împlinirii, a reușitei, a stării de bine căutate, trudite și primate. Indiferent dacă unii au “tras” pe tehnic, încercând să-și stabilească recorduri proprii de rezistență, ori dacă și-au testat biclele, noi, upgradate, performante sau modeste, sau dacă au trăit pentru prima dată emoțiile unei ture de anduranță, cu întrebări și îndoieli dar și curiozități și neliniști, toți, sunt convins, vor ține minte Tura asta. Extraordinar !

Gulașul

Acest personaj - termenul este cât se poate de potrivit - al turei a făcut nu doar deliciul papilelor gustative ale participanților ci a avut un mesaj mai intim, mai gustos, mai subtil. Și sper cu convingere ca toți l-au simțit, poate neconștient, anume acela de a împreuna, de a însuma, de a înnobila trăirile participanților. Fascinant - într-o măsură în care cuvintele nu pot să arate pe deplin - cum miresmele dumnezeiești ale ingredientelor cu dulceața cartofilor, parfumul roșiilor, insinuantele mirosuri de cârnați afumați, carne și mirodenii se înălțau în aburi hipnotici din oală, ridicând la propriu în sus din fiecare piept un oftat extatic, cum privirile se abureau de plăcere, limbile plescăiau de poftă, stomacele se chirceau de foame pantagruelică, vocile de acutizau de nerăbdare iar freamătul general căpăta sonoritățile unei stupine.

Într-adevăr. Imaginea de uniune, de tot-unitar, de familie, de reușită laolaltă a definit atmosfera din jurul mesei. Doar intrând în “bătătura” lui Dani Costea te copleșea imaginea - simbol a uniunii dintre oameni, Porțiile de gulaș aburind circulând din mână în mână spre a ajunge la fiecare în parte și la toți deopotrivă zugrăvind atât de elocvent împărțirea reușitei acestei ture, iar Dani, aidoma unui shaman, cu mișcari ritualice adâncind polonicul în oala si, da, fără exagerări, parcă descântând bucatele, desăvârșea peisajul.

Imaginea asta este cea care m-a urmărit pe tot drumul până în Sibiu și mi-a umplut sufletul de vibrații atât de duioase care cu siguranță în sufletul fiecăruia au atins valența epicului......

Mulțumesc dară, Naturii, Traseului, Oamenilor, Gulașului....lui Dumnezeu însuși!

Cine nu a fost într-o astfel de tură, încă nu s-a descoperit pe deplin, iar cine a fost, a deschis o nouă dimensiune a simțurilor!